Vreau si eu un Erdogan al nostru…

Distribuie acest articol!

Premierul turc s-a întors în ţara sa, de la Forumul Economic de la Davos, şi a fost primit cu mare căldură, după ce a părăsit sala în timpul unei dezbateri privind invadarea Fâşiei Gaza de către forţele israeliene.

Peste 5.000 de persoane, multe dintre acestea fluturând steaguri ale Turciei şi palestiniene, l-au felicitat pe Recep Tayyip Erdogan în această dimineaţă, la aterizarea avionului său.Erdogan a părăsit ieri o dezbatere televizată la care participa şi Shimon Peres, preşedintele Israelului, după ce moderatorul a refuzat să îi permită să combată pledoaria prin care Peres justificase războiul din Gaza.Înainte de a părăsi sala, Erdogan i-a spus lui preşedintelui israelian: “Voi ucideţi oameni”.Cel puţin 1.300 de palestinieni au fost ucişi în timpul ofensivei trupelor israeliene în Fâşia Gaza. Treisprezece israelieni au murit în aceiaşi perioadă.În timpul încinsei discuţii din oraşul elveţian, Peres i-a spus lui Erdogan că şi Turcia ar fi reacţionat întocmai ca şi Israelul dacă Istanbulul ar fi fost atacat cu rachete.Moderatorul David Ignatius, de la cotidianul Washington Post, i-a precizat lui Erdogan că avea doar un minut ca să răspundă unui lung monolog al lui Peres.Erdogan a afirmat: “Mi se pare foarte trist că oamenii aplaudă ceea ce aţi spus dumneavoastră. Mulţi oameni au fost ucişi. Cred că este foarte greşit şi împotriva umanităţii”.Ignatius a încercat de două ori să pună capăt dezbaterii, afirmând: “Chiar trebui să lăsăm oamenii să meargă la masă”.Erdogan a răspuns: “Mulţumesc foarte mult! Mulţumesc foarte mult! Mulţumesc foarte mult! Nu cred că mă voi mai întoarce la Davos în urma acestui episod”.Amr Moussa, Secretarul-General al Ligii Arabe şi fost ministru egiptean de externe, a declarat că acţiunea lui Erdogan este de înţeles.”Domnul Erdogan a afirmat ceea ce avea de afirmat şi a plecat. Asta e tot. A avut dreptate”, a adăugat Moussa, precizând că Israelul “nu ascultă”.Schimbul de replici dintre Erdogan şi Peres a avut loc în a doua zi a Forumului, în care şefi de stat şi oameni de afaceri au discutat despre comerţ, reglementări financiare şi securitatea globală.Ban Ki-moon, Secretarul-General ONU, a lansat, cu ocazia acestui forum, un apel de urgenţă privind strângerea a 613 milioane de dolari pentru a îi ajuta pe palestinieni să se refacă în urma ofensivei israeliene din Fâşia Gaza.

Autor : Călin ANGHELUŢĂ (AMOSNEWS)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR