ZECE ANI DE LA ÎNFIINȚARE. FCRCHM cere respectarea drepturilor constituţionale pentru românii din Harghita, Covasna şi Mureş

November 30, 2015 •Forumul Civic al Romanilor din Covasna Harghita si Mures •Views: 1764

Reprezentanții Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) reuniți, sâmbătă, la Miercurea Ciuc cu prilejul împlinirii a zece ani de la înființarea acestei organizații și-au exprimat dorința ca guvernanții să se raporteze altfel la românii din cele trei județe, să le garanteze drepturile constituționale, să nu mai fie discriminați și să fie respectați, transmite Agerpres.

Președintele de onoare al FCRCHM, prof. dr. Ioan Lăcătușu, a declarat în cadrul lucrărilor Adunării Generale a Forumului, organizație reprezentativă pentru românii din cele trei județe, că românii din Harghita, Covasna și Mureș doresc să nu mai fie discriminați, să se simtă acasă în această zonă, iar noul guvern să includă pe lista priorităților și doleanțele lor.

”Dorim ca țara să se raporteze altfel la noi. Dorim ca această schimbare așteptată de societatea românească de la noul Guvern să includă și doleanțele noastre îndreptățite. Nu cerem privilegii, dorim să se elimine discriminările, dorim să ne simțim acasă, aici, la izvoarele Mureșului și Oltului, aici, în curbura Carpaților. Dorim ca tinerii noștri, copiii noștri, nepoții noștri, să aibă perspective, să se realizeze aici și nu în altă parte’, a declarat prof. dr. Ioan Lăcătușu.

Integral pe Agerpres

FOTO: mesageruldecovasna.ro

Tags: , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "ZECE ANI DE LA ÎNFIINȚARE. FCRCHM cere respectarea drepturilor constituţionale pentru românii din Harghita, Covasna şi Mureş"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/zece-ani-de-la-infiintare-fcrchm-cere-respectarea-drepturilor-constitutionale-pentru-romanii-din-harghita-covasna-si-mures/