

După ce Ministerul Culturii a confirmat faptul că amplasarea bustului Regelui Ferdinand din municipiul Carei s-a făcut ilegal, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare (detalii aici), prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram, s-a autosesizat cu privire la documentele publicate de subsemnatul și confirmă și el, în scris, faptul că primarul UDMR din Carei, Kovacs Jenő, și-a bătut joc de memoria Regelui Ferdinand prin amplasarea unui bust fără avizele necesare.
Asta după ce același prefect Eugeniu Avram a legitimat chiar cu prezența sa dezvelirea bustului ce a avut loc în data de 10 mai 2015 (detalii aici).
Practic în acest moment pe domeniul public al municipiului Carei se află amplasat ilegal un monument iar prefectul Eugeniu Avram este obligat și de lege și de bunul simț să-i solicite primarului din Carei să îndepărteze construcția ilegală.
Având în vedere faptul că prefectul Eugeniu Avram a încercat să ascundă ilegalitatea comisă de primarul din Carei în acest caz, transformându-se în complicele grofului UDMR (detalii aici), mă îndoiesc de faptul că Avram va aplica legea în acest caz.
FOTO: Eugeniu Avram, gazetanord-vest.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell