Cazul din Argeș este un atentat la siguranța națională. Câți copii mai trebuie să moară?

Distribuie acest articol!

Potrivit Agerpres, alți 11 copii care prezentau scaune diareice au fost internați în ultimele 24 de ore în spitale din județul Argeș, numărul total al pacienților minori cu această simptomatologie ajungând marți la 62, au anunțat reprezentanții Instituției Prefectului.

La Spitalul de Pediatrie Pitești sunt internați 48 de copii, dintre care 39 mai mici de doi ani, iar la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență sunt opt copii, jumătate dintre ei cu vârsta de sub doi ani. Câte trei copii mai mici de doi ani se află în secțiile de pediatrie ale Spitalului Municipal Câmpulung Muscel și Spitalului Municipal Curtea de Argeș.

Bilanțul prezentat azi, 1 martie, de autorități este înfiorător. Trei copii au murit și zeci de copii sunt internați în spitale. După aproape o lună în care autoritățile s-au făcut că investighează cauza, absolut nimeni nu poate preciza cu exactitate care este cauza acestor îmbolnăviri.

Ceea ce mi se pare cu adevărat iresposabil în acest caz este însă modul imbecil în care acționează autoritățile. Nici până la această oră, după aproape 30 de zile de la declanșarea crizei, nu există la nivelul Ministerului Sănătății sau al Ministerului Afacerilor Interne o celulă de criză care să se ocupe 24 de ore din 24 de acest caz care, în opinia mea, a devenit un caz de atentat la siguranța națională a României.

În momentul în care ai de-a face cu trei morți și zeci de cetățeni spitalizați într-o anumită zonă a României pe timp de pace ai de-a face cu ceva foarte grav. Autoritățile se ascund însă după proceduri și își pasează responsabilitatea în timp ce populația este năucită de implicațiile cazului.

În data de 25 februarie, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, a prezentat concluziile investigațiilor (comunicatul aici). Potrivit concluziilor anchetei specialiștilor Centrului European de Boli Transmisibile cauza îmbolnăvirilor copiilor care au dezvoltat sindrom hemolitic uremic este o tulpina de Escherichia coli (E-coli) enterohemoragic O26.

De asemenea, medicii care desfășoară ancheta epidemiologică au anunțat că urmăresc două ipoteze privind cauzele îmbolnăvirilor, și anume: sursa de infecție de origine alimentară sau o posibilă transmitere interumană. Toate datele privind investigația epidemiologică  au fost transmise deja către ANSVSA, care a  demarat o anchetă în acest sens.

Ministrul Sănătății a subliniat, încă o dată, importanța măsurilor de prevenție, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător. De aceea, oficialul a recomandat achiziţionarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor, dar și tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune.

În concluzie, potrivit Ministerului Sănătății, copiii din Argeș s-au îmbolnăvit ori din cauza proastei igiene ori din cauza produselor infectate cu E-coli.

Igiena personală este absolut necesară însă invocarea proastei igiene în acest caz nu poate fi decât dovada stupidității celor care o invocă. Au copii din Argeș o igienă mai precară decât cei din Iași, Craiova, Cluj sau Brăila? Evident că nu. Proasta igienă nu poate fi în opinia mea o pistă pentru investigarea cauzelor care au dus la această tragedie (da, aici este vorba de o tragedie!).

Copii sunt înbolnăviți din cauza produselor alimentare infestate cu E-coli. Dacă așa stau lucrurile, atunci aici avem de-a face cu un atentat la siguranța națională. Asta pentru că în cauză poate fi vorba de o armă biologică folosită împotriva cetățenilor. Reacția autorităților este în acest caz complet tâmpită. Nici ministrul Sănătății, nici ministrul de Interne și nici premierul Cioloș nu au tratat acest caz cu maxima seriozitate pe care o impune. Aici nu vorbim de o banală răceală, de o toxiinfecție alimentară într-o tabără de copii sau de o trichineloză contactată de participanții la o nuntă unde au servit carne de porc infestată. Aici este vorba de un caz în care trei copii au murit iar alte zeci sunt în spitale iar nimeni, dar absolut nimeni, nu știe care sunt motivele pentru care s-au petrecut aceste lucruri.

Între timp, o altă pistă plauzibilă a acestor îmbolnăviri, vaccinurile, este exclusă de autorități.

Potrivit publicației „Obiectiv argeșean”, un medic de la Spitalul de Pediatrie readuce în discuție subiectul vaccinurilor. ”Din punctul meu de vedere nu s-au investigat toate sursele. Și vaccinul antipoliomielitic, care se administrează copiilor în primele luni de viață,  poate avea efecte secundare, în timp, de tipul celor care se întâlnesc acum la bebelușii diagnosticați cu sindromul hemolitic uremic. Iar unuia dintre cei doi copii trimiși recent la București i-a fost administrat acest tip de vaccin. Nu vreau să generez panică în rândul părinților. Spun doar că și această pistă ar trebui luată în considerare. Să se verifice loturile de vaccinuri.”, precizează Emil Popa, medic primar în cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești.

Mai mult decât atât,  medicul spune că inclusiv el a fost victima unui vaccin: ” În 2001, am fost paralizat, de la gât în jos, 10 zile, din cauza reacțiilor adverse date de vaccinul antigripal. La acea vreme, șefei DSP Argeș i s-a pus pumnul în gură să nu vorbească. Dacă și acum punem pumnul în gură…..”.

Asta în timp ce o publicație locală din Vrancea a descoperit un document publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate care vorbește despre comercializarea în România a unui vaccin destinat pieței din Kazahstan și care nu ar fi autorizat pentru comercializare în Uniunea Europeană.

Produsul Hexaxim, desi conform adresei atasate este identic cu Hexacima, NU are autorizatie de punere pe piata UE fiind autorizat de Agentia Europeana a Medicamentelor doar pentru tari non-UE.

Pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor medicale, marcarea cu triunghi negru se face în cazul unor „medicamente deoarece sunt disponibile mai puține informații despre medicamentul respectiv decât despre alte medicamente, de exemplu deoarece medicamentul este nou pe piață sau pentru că există date limitate cu privire la utilizarea sa pe termen lung„.

Așadar, nu pot să nu remarc lipsa completă de responsabilitate a autorităților în acest caz. Deși au murit trei copii iar alte zeci sunt internați în spitale, unii în stare gravă, ministrul Sănătății, ministrul de Interne, prefectul de Argeș, șeful Direcției de Sănătătate Publică din Argeș sau președintele Consiliului Județean Argeș se duc liniștiti acasă în fiecare seară și se culcă fără probleme în timp ce zeci de cetățeni sunt în spitale dintr-o cauză neidentificată încă de toate aceste autorități plătite, culmea, tocmai pentru a veghea la siguranța cetățenilor.

Reacția autorităților (sau mai bine zis lipsa unei reacții adecvate!) trădează vulnerabilitatea cetățenilor în fața unei eventual atac biologic. Zeci de copii sunt internați în spitale fără ca autoritățile să identifice cauza. Dacă așa se acționeză după trei morți și zeci de internați în spitale înseamnă că orice dement poate provoca un adevărat masacru dacă plasează în spațiul public un virus greu de identificat.

În încercarea disperată de a pune capac subiectului, autoritățile par mai degrabă interesate să abordeze acest subiect din punct de vedere al comunicării publice, decât din punctul de vedere al siguranței cetățenilor. Deși vorbim de morți și internați în spitale, lucrurile decurg normal din punctul de vedere al autorităților. Proceduri, analize, vreo doi-trei inspectori amețiți prin piețe să caute mâncare infestată cu E-coli, o investigație care nu a lămurit nimic. Cam asta e tot ce pot autoritățile acum.

Câți copii mai trebuie să moară pentru ca autoritățile să trateze acest caz exact așa cum este în fapt: un atentat la siguranța națională a României.

FOTO: Agerpres

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

  1. Doamne ajuta,

    Stimate domn Dan, stimati cititori,

    Voi preciza in aceste randuri, ca principalul factor vinovat de aceasta declansare a bolilor este dupa cum bine stiti VACCINUL.

    Nu este inexplicabila lipsa de actiune a autoritatilor, ci este programata. (grupuri de interese sunt implicate in musamalizare)

    Autoritatile Guvernului “NeRoman” sunt atentionate, programate pentru a nu lua atitudine, nu vor desconspira cauzalitatea desi se vehiculeaza si se cunoaste in interior, doar o vor specula.

    Credeti ca daca destinatia este pt. alte tari , copilasi nu vor muri….?

    Miza este populatia, urmeaza o lege a vaccinarii obligatorii care nu va fi usor de acceptat daca cauzalitatea mortii va fi dovedita ca are ca izvor VACCINUL.

    Ca si metoda de guvernamant suntem sub VASALITATE, nimeni din aparatul de stat (decizional) nu misca fara, acceptul in prealabil .

    Scuzele mele pt. gramatica si exprimare.

    Mantuire in Hristos Domnul

    • Nu vom ști sigur despre ce este vorba până când nu vor investiga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR