Cuiva care n-a mai câştigat un război de peste o jumătate de mileniu nu-i rămâne decât să sărbătorească eşecurile. Trei zile a serbat Ciucul înfiinţarea celebrei Divizii secuieşti, o armată cârpită din elemente destrămate şi neomogene care aveau drept scop „recucerirea Ardealului”, dar care în fapt s-a tot retras „strategic”, făcând ravagii în populaţia civilă, iar după nici 6 luni a capitulat pe Tisa, în aprilie 1919, în cel mai lamentabil mod. Ne dăm totuşi seama de situaţia dificilă a Ungariei după lovitura de stat a lui Béla Kun, din moment ce Divizia secuiască era considerată cea mai puternică şi mai disciplinată facţiune a armatei sale.

Vezi și REVOLTĂTOR. UDMR, insultă la adresa românilor în preajma Zilei Naționale. Expoziție despre soldați unguri, la Sfântu Gheorghe

Avem suficient umor ca să nu insistăm asupra istoriei acestei formaţiuni cvasi-para-militare, dar iată cam ce făceau bravii ei ostaşi şi comandanţi: vorbind despre „detaşamentul săcuiesc, sub conducerea căpitanului Verbőczy, originar din Ardeal”, rectorul internatului din Beiuş, martor ocular, spune că „lucrul cel dintâi al acestui alcoolist a fost să-şi alcătuiască trei liste, cu menirea ca, în fiecare zi, să fie împuşcaţi câte doi”. Pe prima listă erau 6 persoane, pe a doua 17, pe a treia 46 de „valahi”. Toţi civili. Au apucat să-i ucidă pe primii 2, restul planului a eşuat datorită „beţiei necontenite a lui Verbőczy, zăpăcelii şi fugei lui şi a bandiţilor săi” din faţa formaţiunii colonelului Rasoviceanu. Întâiul ucis arăta astfel: „ceafa şi întregul cap i-a fost zdrobit într-un mod bestial. Creier, oase, păr şi sânge erau amestecate, mâna dreaptă era frântă în mai multe locuri, ochii scoşi…”¹. Mai înainte, într-o zi de târg la Beiuş, secuii au ucis dintr-o dată 12 români, care veniseră cu treburile lor la piaţă.

Cam cu aşa ceva se ocupa faimoasa divizie: uciderea, terorizarea şi jefuirea civililor (inclusiv a femeilor). Acestea sunt de altfel cam unicele acte de glorie ale acestei bizare formaţiuni.

Justificarea eşecurilor şi apoi sărbătorirea lor sunt obiceiuri vechi în istoriografia maghiară. De exemplu, mult lăudatul comandant al Diviziei secuieşti, Kratochwill, motiva capitularea a 10.000 de secui încercuiţi de trupele române cu ipoteza că „dacă secuii ar fi luptat şi ar fi scos armata română din Transilvania, pe urmele secuilor biruitori s-ar fi infiltrat bolşevismul şi în Ardeal”. Să nu te apuce râsul? Fabuloasa trufie ungară e totuşi utilă uneori, căci în acest mod însuşi comandantul celebrei divizii recunoaşte că, în realitate, secuii nu prea au luptat.

Cu toate acestea, maghiarii afirmă că „Divizia secuiască n-a fost învinsă niciodată”. Schema e calchiată după o simplă şmecherie logică: eu pot susţine – şi afirmaţia mea e perfect adevărată – că nu m-a bătut niciodată nici Cassius Clay, nici Mike Tyson. Sunt, carevasăzică, invincibil. Cam aşa a fost invincibilă şi Divizia secuiască.

Acuma, dacă n-ai alte teme de Centenar, poţi să serbezi până la urmă şi eşecurile. Dar să sărbătoreşti atrocităţile comise de unele grupuri rebele ale acelei divizii incoerente şi neomogene din punct de vedere militar, parcă e totuşi prea mult…

Mult sau puţin? Pentru că secretarul de stat ungar Árpád János Potápi a afirmat la vernisajul expoziţiei Károly Kratochwill şi Divizia Secuiască de la Muzeul Secuiesc al Ciucului că „Guvernul Ungariei nu renunţă la acest pământ”, iar primarul Ráduly că noua lume maghiară la care „lucrează liderii comunităţii” nu va mai dura „doar patru ani, ca perioada dintre 1940 şi 1944”. Unul vrea îndeplinirea obiectivului Diviziei secuieşti cu mijloace contemporane, adică un fel de „recucerire a Ardealului”, altul „o nouă lume maghiară” în mijlocul României. De data aceasta nu ne mai vine a râde: până la urmă, de ce nu s-ar materializa aceste dorinţe, din moment ce clasa politică din Capitală este înglodată până-n gât în preocupări ridicole şi nu mai reuşeşte de aproape trei decenii să iasă din propriile-i miasme?

Autor: M. GROZA

Sursa: Informația Harghitei

¹Citatele sunt reproduse din cartea „Calvarul Bihorului 1918-1919”, de Stelian Vasilescu, volum care nu conţine absolut nici o opinie. Numai documente.

FOTO: Husari secui cu steagul secuiesc, facebook.com

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.