

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), autoritate de stat autonomă, condusă perpetuu de Csaba Asztalos Ferenc, membru UDMR, se alătură și el celorlalte instituții publice ale statului român care boicotează public marcarea anului Centenarului Marii Uniri.
Pentru a marca anul Centenarului Marii Uniri, Guvernul României a pus în practică un plan de comunicare unitară la nivelul administrației publice a statului român. Parte a acestui plan o reprezintă identitatea vizuală a Centenarului Marii Uniri. Ca parte a identității vizuale, instituțiile publice au obligația legală a de reproduce sigla Centenarului Marii Uniri pe documentele oficiale.
Astel, potrivit prevederilor art. II alin. 1 din O.U.G. nr. 22/2018 „Începând cu data intrării în vigoare Ghidului de identitate vizuală a Centenarului României (1918-2018) și a Primului Război Mondial și până la sfârșitul anului 2018, autoritățile și instituțiile publice, precum și instituțiile din subordinea, coordonarea sau autoritatea acestora, indiferent de modalitatea de finanțare, au obligația aplicării măsurilor de identitate vizuală prevăzute în acesta”. (detalii aici)
După cum am arătat deja aici, instituțiile publice ale statului român controlate de membri UDMR batjocoresc sărbătoarea Centenarului Marii Uniri și refuză în mod ostentativ să reproducă sigla Centenarului Marii Uniri pe documentele oficiale. Conducătorii acestor instituții se comportă de parcă aceste instituții publice ale statului român ar fi sediile UDMR iar ei ar fi angajați ai Ungariei. Atitudinea acestor personaje la adresa Centenarului Marii Uniri este una total inaceptabilă și trădează o mentalitate medievală a acestora.
Cum era de așteptat, șeful CNCD, UDMR-istul Csaba Asztalos Ferenc, nu putea rata ocazia de a-și manifesta public disprețul la adresa sărbătorii românilor și refuză și el să respecte legea și să reproducă sigla Centenarului Marii Uniri pe documentele oficiale.
Redau mai jos câteva documente emise anul acesta de CNCD pe care nu este reprodusă sigla Centenarului Marii Uniri.
FOTO: Președintele CNCD, Csaba Asztalos Ferenc, dolce-sport.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Constantin says:
CNCD a discriminat majoritatea romanilor din Romania. Urmarea nu poate sa fie decat autodesfiintare sau schimbarea conduceri.