
Curtea de Apel Brașov a suspendat azi recursul declarat de Prefectura Covasna împotriva unei sentințe a Tribunalului Covasna care acorda câștig de cauză doar parțial Prefecturii Covasna într-un proces cu primarul comunei Cernat.
Tribunalul Covasna a dat câștig de cauză parțial Prefecturii Covasna în dosarul nr. 2760/119/2013 în care Prefectura Covasna solicitase instanței să-l oblige pe primarul din Cernat, Bölöni Dávid (UDMR), să amplaseze plăcuțe cu denumirea în limba română pe biblioteca comunală și sala sporturilor din comună (detalii aici). În mod corect, prefectul Marius Popica a făcut recurs împotriva acestei sentințe, recurs care s-a judecat azi la Curtea de Apel Brașov.
Din păcate însă, recursul declarat de Prefectura Covasna s-a suspendat în baza art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă (detalii aici), adică din lipsa părților. Situația este ridicolă dacă avem în vedere faptul că Prefectura Covasna este cea care a declarat recursul, o suspendare a procesului servind doar primarului UDMR care sfidează Constituția României și limba oficială de stat.
După ce Guvernul Victor Ponta a schimbat în Covasna, la solicitarea UDMR, doi prefecți care au îndrăznit să deschidă zeci de procese (o parte aici) împotriva ilegalităților UDMR, dr. Codrin Munteanu și Dumitru Marinescu, se pare că la conducerea Prefecturii Covasna a fost numit un prefect pe placul UDMR, care are grijă ca procesele împotriva UDMR aflate pe rolul instanțelor să fie suspendate.
Ăsta este halul în care a ajuns Prefectura Covasna sub conducerea prefectului Marius Popica. Daca predecesorii săi, Munteanu și Marinescu, au apărat Constituție României și au blocat ilegalitățile și pretențiile autonomiste ale UDMR, Popica nu mai apără cauza legalității în instanțe, făcând jocurile UDMR.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
man alexandru says:
SLUGOIUL,LUI PONTA,SLUGOIUL,UDMR…CANDIDEAZA PONTA,LA PRESEDINTIA,TARII SECUIESTI,SLUGOIULE!!!UNDE S-A AJUNS..DE LA FERDINAND,INTEMEIETORUL,ROMANIEI MARRI,LA ASEMENEA CREATURI,FARA COLOANA,FARA,MANDRIE,DOAR SA STEA ACOLO COCOTAT,!!!!VORBA CANTECULUI..DOAMNE, CE-AI FACUT,DIN OAMENI!!!