EXCLUSIV. Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, obligat de instanță să respecte Stema României

Distribuie acest articol!

Tribunalul Covasna a admis astăzi, 19 iulie, acțiunea Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) împotriva primarului municipiului Sfântu Gheorghe și l-a obligat pe liderul UDMR să respecte Stema României.

Vezi și RECIDIVIST. Tribunalul Covasna îl obligă pe UDMR-istul Antal Arpad să respecte Constituția României. DOCUMENT/FOTO
Protected by Copyscape

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de subsemnatul în calitate de președinte, s-a adresat instanței de judecată pentru a-l obliga pe primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, extremistul Antal Arpad, lider al organizației UDMR Sfântu Gheorghe, să respecte Stema României. Deși pare greu de crezut, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe refuză să amplaseze Stema României la intrarea în sediul Primăriei Sfântu Gheorghe, așa cum prevede art. 2 alin. 3 din H.G. nr. 1157/2001.

Instanța de judecată s-a pronunțat astăzi și a dat dreptate reclamantei. Potrivit sentinței pronunțată astăzi de Tribunalul Covasna, Antal este obligat să „amplaseze stema României deasupra intrării principale în sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe” și să plătească cheltuieli de judecată.

Antal refuza să amplaseze și tăblițele cu denumirea instituției la intrarea în Primăria Sfântu Gheorghe însă după ce a fost acționat în judecată în prezentul dosar a amplasat tăblițele în mod legal, motiv pentru care instanța a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.

Soluția pe scurt a Tribunalului Covasna: „Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), împotriva pârâtului primarul municipiului Sfântu Gheorghe, anume doar cu privire la amplasarea stemei României. Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul, referitoare la amplasarea tăbliţelor cu denumirea instituţiei, în mod legal, cea în limba oficială de stat deasupra celei în limba minorităţii, la intrarea în sediul Primăriei Sfântu Gheorghe. Obligă pârâtul să amplaseze stema României deasupra intrării principale în sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”.

Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, este cunoscut opiniei publice pentru disprețul pe care îl manifestă public față de simbolurile naționale ale României și față de limba oficială de stat. Antal a mai fost obligat în trecut de instanțele de judecată să manifeste respect față de limba oficială de stat (un alt exemplu aici).

Detalii despre dosar aici.

FOTO: mediafax.ro

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR