EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, rămâne cu amenda primită de la CNCD pentru DISCRIMINARE PE CRITERII ETNICE a românilor

Distribuie acest articol!

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 05 iunie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a menținut hotărârea CNCD prin care primarul Antal Arpad a fost amendat pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor.

Citește și EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, obligat din nou să respecte LIMBA OFICIALĂ de stat

În luna martie 2021 Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă în calitate de președinte, a sesizat CNCD cu privire la faptul că primarul UDMR al municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a impus în mod ilegal cunoașterea limbii maghiare pentru ocuparea mai multor posturi din Primăria Sfântu Gheorghe, fapt ce constituie o discriminare pe criterii etnice a cetățenilor români necunoscători ai limbii maghiare (potrivit datele oficiale, peste 21% din populația orașului nu este de etnie maghiară). Concursul în cauză viza ocuparea posturilor de Consilier (S), clasa I, gradul profesional principal, Consilier (S), clasa I, gradul profesional asistent și Consilier (S), clasa I, gradul profesional debutant.

CNCD a admis sesizarea ADEC și a emis Hotărârea nr. 778/20.10.2021, prin care a decis că faptele primarului UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, constituie discriminare pe criterii etnice la adresa cetățenilor români necunoscători ai limbii maghiare.

CNCD i-a aplicat primarul UDMR din Sfântu Gheorghe sancțiunea contravențională cu amendă în cuantum de 2000 lei și l-a obligat pe acesta să publice un rezumat al hotărârii CNCD pe pagina de internet a instituției (detalii aici).

Curtea de Apel București a respins în data de 5 mai 2023 acțiunea primarului UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, împotriva unei decizii a CNCD prin care a fost sancționat contravențional cu amendă pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor.

Recursul formulat de primarul Antal Arpad a fost și el respins în data de 05 iunie a.c. (dosar 8328/2/2021, detalii aici): „Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. 813 din data de 5 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”.

FOTO: Antal Arpad / Mediafax

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR