ÎN TIMP CE ȚARA E FURATĂ. PSD deschide Delegația Transilvaniei la Bruxelles

Distribuie acest articol!

FOTO. Victor Negrescu și Emilian Pavel (Marinela Brumar / AGERPRES FOTO)

În timp ce jaful din pădurile României continuă iar Transilvania este retrocedată, ilegal, urmașilor grofilor și criminalilor de război maghiari, PSD a deschis la Bruxelles o delegație a Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului.

Potrivit Agerpres, europarlamentarii Victor Negrescu și Emilian Pavel au lansat, sâmbătă, la Bruxelles, Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului, un demers prin care vor fi promovate, prin evenimente periodice, valorile culturale și oportunitățile economice ale zonei de Vest a României.

”Este o Delegație prin care vrem să reprezentăm zona de vest a României la Bruxelles, pe lângă Uniunea Europeană, așa cum o fac și alții”, a declarat Victor Negrescu.

Cu asta se ocupă aleșii PSD la Bruxelles pentru a-și justifica salariile de mii de euro în fiecare lună. De asta nu merg lucrurile bine în țară, pentru că Transilvania nu avea o delegație a ei, separată de a României, la Bruxelles. Ca să nu mai spun că această chestiune convine de minune chiar revizionismului maghiar, care luptă pentru o Transilvania separată de România.

Între timp, reporterii Antena 3 aduc în atenția celor care ar trebui să reacționeze, și deci și a acestor politicieni PSD, subiece foarte grave. Exemple aici și aici.

  1. Astia chiar n-au nici macar un neuron in capetele lor seci. Huoooooooooo, tradatorilor! V-ati vinde si mamele numai sa pozati bine la Brucsel! Cat de dobitoc si ignorant poti fi sa promovezi o regiune cand tu ar trebui sa iti reprezinti tara toata? Exemple de astfel de reprezentari regionale la Brucsel sunt pentru ca se doreste regionalizarea Europei! From local to global, hollowing out the nation states! Dar, nu, voi ati fost surprinsi sa vedeti “cum o fac si altii”!!! In ce secol traiti, retardatilor? Cititi si va minunati ce inititative au capetele astea seci de politicieni: „Când am ajuns aici, am observat că celelalte zone din Europa sunt reprezentate la Bruxelles. Există în total peste 400 de reprezentanțe regionale sau locale din toată Europa la Bruxelles, reprezentanțe care joacă acest rol, de a crea un dialog între interesul local și interesul european, pentru că atunci când este vorba de atragerea fondurilor europene, de promovarea interesului național, inclusiv al României, este important să se vadă și ceea ce are de oferit o țară, cu particularitățile și tradițiile sale”, a mai spus Victor Negrescu. Sursa: http://europeanul.org/impact-romania/victor-negrescu-si-emilian-pavel-au-lansat-delegatia-transilvaniei/

    • Eu nu i-aș acuza de prostie pentru că le-aș da un alibi. Sunt pur și simplu ticăloși.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR