PENTRU A EVITA UN PROCES. Primarul din Odorheiu Secuiesc mi-a cerut scuze public

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Galfi Arpad, mi-a cerut scuze public prin intermediul unui mesaj postat pe o rețea de socializare. Edilul, lider important al Partidului Civic Maghiar, a făcut acest lucru pentru a evita un proces în instanță.
Vezi și EXCLUSIV. Primarul din Odorheiu Secuiesc, OBLIGAT definitiv de instanță să îndepărteze steagul secuiesc de pe primărie
Primarul Galfi Arpad a postat un mesaj în limbile română și maghiară pe pagina sa de Facebook.
„Stimați cetățeni,
Având în vedere faptul, că în data de 30 mai 2019, prin pagina mea de facebook am publicat neatent un document, prin care am difuzat datele cu caracter personal ale domnului Dan TANASĂ, fără acordul dânsului, prin prezenta în mod public recunosc, că nu am respectat normele legale în vigoare în domeniul protecției datelor cu caracter personal, fapt pentru care am și îndepărtat documentul care conținea respectivele date.
Prin acest comunicat, în mod public cer scuze de la domnul Dan TANASĂ, dorind să-l asigur, că atât eu personal, cât și instituția pe care o conduc, suntem de bună-credință, și nu am avut nici intenția directă sau indirectă, să comitem o ilegalitate.
Odorheiu Secuiesc, la 17 iunie 2019.
Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc,
GÁLFI Árpád”

Anterior, primarul Galfi Arpad mi-a publicat datele personale pe pagina sa de Facebook (am probe foto) cu scopul de a incita la ură națională împotriva mea în speranța că vreun extremist maghiar va atenta la integritatea mea fizică.
De teama unui proces în civil, Galfi a îndepărtat postarea și mi-a cerut scuze public. Să sperăm că niciun extremist maghiar nu va da curs instigării sale, în caz contrar acesta putând fi acuzat de instigare la ură sau va putea fi considerat chiar autor moral al unei eventuale agresiuni fizice împotriva mea.
Vezi și DOCUMENT. Șefa DRI mi-a încălcat drepturile. Pentru a evita o amendă din partea ANSPDCP, Lacziko Eniko a șters urmele faptelor sale
FOTO: primarul Gálfi Árpád alături de Kövér László, Președintele Parlamentului Ungariei, facebook.com.
domnule Tanasa, pentru mine este un mister, o bucurie, cum de puteti lupta in continuare pentru tara nostra Romania, care prin nepasare, interese obscure poate pierde usor o parte din Transilvania.Va doresc numai bine.Sunt alaturi de dv. , desi stiu ca e prea putin.
Mulțumesc!