Primarul UDMR din Belin, trimis în judecată pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene

Distribuie acest articol!

Primarul comunei Belin din judeţul Covasna, Siko Imre, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene, în cadrul schemelor unice de plată, transmite Agerpres.

Vezi și ANI: primarul UDMR din Belin, incompatibil

Potrivit unui comunicat DNA remis vineri AGERPRES, edilul ar fi obţinut pe nedrept o sumă de peste 180.000 lei, în calitate de fermier şi persoană fizică autorizată, în baza unor acte “false şi inexacte”. El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

“În perioada 2010 – 2013, inculpatul Siko Imre, primar al comunei Belin, judeţul Covasna, a depus cu rea-credinţă, în calitate de fermier şi persoană fizică autorizată, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false şi inexacte, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru o suprafaţă de teren, de 40 ha (păşune), pe care nu o utiliza în realitate. În acest sens, la data de 12 mai 2010, între Primăria comunei Belin, reprezentată de viceprimar, în calitate de arendator şi Siko Imre, primarul comunei Belin, în calitate de arendaş, a fost încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, un contract de arendare având ca obiect suprafaţa totală de 40 ha (formată din trei parcele diferite, cu suprafeţe de 20 ha, 15 ha şi respectiv 5 ha), pe care l-a depus la APIA, în contextul menţionat mai sus”, se precizează în comunicatul DNA.

Vezi și Primarul UDMR din Belin care a LOVIT CU PUMNII un polițist român ARESTAT pentru 29 de zile

Siko Imre ar fi obţinut pe nedrept, în urma acestor demersuri, fonduri nerambursabile în cuantum de 181.309 de lei. Pentru această sumă, APIA s-a constituit în parte civilă.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului Siko Imre, precum şi instituirea popririi asupra conturilor bancare aparţinând acestuia, menţionează sursa citată. De asemenea, s-a mai dispus instituirea măsurii popririi asupra sumelor de bani primite de Siko Imre cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la Primăria Belin.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Covasna, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

FOTO: pefata.ro

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR