REVOLTĂTOR. Românii din Ucraina așteaptă de trei luni un răspuns din partea Președintelui Klaus Iohannis

Distribuie acest articol!

Un grup de reprezentanți ai românilor din Ucraina așteaptă de trei luni un răspuns la solicitarea pe care au adresat-o Președintelui României Klaus Werner Iohannis să-i primească în regim de urgență în audiență la Palatul Cotroceni din București.

Vezi și NICIO SURPRIZĂ. Iohannis, în Covasna și Harghita, întâlniri doar cu partea maghiară

Conform celor relatate jurnaliștilor Agenției de știri BucPress din Cernăuți de semnatarii scrisorii datată cu 14 octombrie 2019, aceștia solicită să aibă discuții cu șeful statului român pe teme foarte importante, indispensabile deopotrivă unui dialog al conducerii României cu comunitățile istorice românești din regiunile Transcarpatică, Cernăuți și Odesa, dar și cu noile autorități ale statului ucrainean, inclusiv Guvernul și Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski.

Astfel, grupul de inițiativă și-ar fi propus să discute și să se consulte cu Președintele României referitor la pericolul implementării definitive, începând cu anul 2023, a legislației statului ucrainean în domeniul învățământului școlar în limbile minorităților naționale din Ucraina. Apreciată ca având efect devastator, de ucrainizare totală a celor peste 100 de școli seculare rămase la momentul actual cu predare integrală în limba română din regiunile Transcarpatică, Cernăuți și Odesa, asimilarea iminentă în viitorul apropiat a populației autohtone românești din aceste regiuni, a fost confirmată în public recent atât de ministrul educației Hanna Novosad, cât și de Vadim Prystaiko, ministru de externe. Menționăm că organizația-umbrelă recent înființată – Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU) – s-a adresat și Președintelui Ucrainei cerându-i să inițieze procedura de abrogare a articolului 7 al Legii Educației, care reduce semnificativ dreptul la studii în limba maternă, pentru reprezentanții minorității naționale autohtone românești din Ucraina.

Printre subiectele prioritare, cu impact direct în problematica românilor din Ucraina, pe care  intenționează să le discute emisarii românilor din Ucraina la Palatul Cotroceni este și cea a consolidării instituțiilor de resort ale statului român, cu atribuții în domeniul relațiilor cu românii din vecinătatea României – respectiv Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Institutul ”Eudoxiu Huruzachi” pentru Românii de Pretutindeni și Institutul Cultural Român, în conformitate cu prevederile articolului 7 din Constituția României și a legislației românești în vigoare, prin elaborarea și implementarea în teritoriu a unei strategii a statului român dedicate protejării comunităților istorice românești din Ucraina, precum și alte probleme de actualitate ale acestor comunități.

FOTO: enational.ro

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
    Citește

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR