Senatul a adoptat tacit o nouă propunere UDMR care va oficializa LIMBA MAGHIARĂ la nivel național

December 3, 2014 •UDMR •Views: 1878

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă a UDMR care dă dreptul cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de a prezenta petiţii orale sau scrise în limba maternă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi de a primi răspunsuri în aceste limbi, transmite Mediafax.

Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare are ca semnatari mai mulţi deputaţi UDMR, printre care Kelemen Hunor, Laszlo Borbely, Attila Korodi, Márton Árpád, Máté András şi Seres Dénes.

Potrivit proiectului, cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale cu domiciliul în unităţi administrativ-teritoriale în care aceştia au pondere depeste 20% se pot adresa, în scris sau oral, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în limba lor maternă şi vor primi răspunsuri în aceste limbi.

În iulie a.c. Guvernul Victor Ponta a adoptat o ordonanță de urgență care permite cetățenilor aparținând minorităților naționale să se adreseze în limba maternă Avocatului Poporului și să primească răspuns în limba în care se adreseză (detalii aici). Între timp proiectul de lege care va legaliza limba maghiară în justiție zace la Senat, camera decizională (detalii aici).

Tags: , , , , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

One Response to Senatul a adoptat tacit o nouă propunere UDMR care va oficializa LIMBA MAGHIARĂ la nivel național

  1. Sorin says:

    Partea ciudata cu ungurii este ca nu au “sânge” maghiar decât cel mult 1% din populatia de azi a Ungariei. Maghiarii ce au ocupat centrul Europei in jurul anului 900 aveau “sange”, adica ADN fino-ugric si vorbeau o limba fino-ugrica, adica maghiara. ADN-ul fino-ugric se intalneste in proportii mari in Finlanda si tările baltice, ca si in nordul Rusiei. Oamenii cu acest ADN au venit in Europa din nord-vestul Siberiei.
    Ce consecinte au aceste descoperiri recente privind ADN-ul europenilor ?
    Daca ADN-ul unui popor n-are nicio legatura cu identitatea asumata azi de acel popor, atunci inseamna ca identitatea, limba au fost adoptate de acel popor, nu este identitaea lui originara.
    Adoptarea unei alte limbi si/sau identitati se poate face prin influenta politico-culturala exercitata de un popor foarte avansat economic si cultural asupra unui popor mai primitiv.
    Dar, de cele mai multe ori, o limba si o identitate noi se adoptă PRIN FORTĂ, adica NU SUNT ADOPTATE ci IMPUSE.
    Cel mai clar caz este acela al Turciei de azi. In Turcia este un adevarat Turn Babel, exista o asa de mare varietate de ADN-uri incat par mai amestecati/mai diferiti intre ei decat sunt americanii de azi.
    In Ungaria de azi diversitatea de ADN-uri este mult mai mica. Ungurii de azi au un amestec de ADN-uri tipic pentru Europa Centrala si de sud-est.
    Concluzia ? Nu văd de ce ar fi promovata o limba foarte dificila, foarte diferita de marea majoritate a limbilor europene de azi, pentru ca ungurii NU SUNT fino-ugri, NU SUNT maghiari. Pentru Finlanda si Estonia este normala folosirea limbilor fino-ugrice, pentru Ungaria este o ANOMALIE.
    Dau dedesubt un sit relevant privind ADN-ul popoarelor europene de azi (este numai in engleza si nu este creat de est-europeni)—> ….www.eupedia.com/europe/european_y-dna_haplogroups.shtml

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Senatul a adoptat tacit o nouă propunere UDMR care va oficializa LIMBA MAGHIARĂ la nivel național"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/senatul-a-adoptat-tacit-o-noua-propunere-udmr-care-va-oficializa-limaba-maghiara-la-nivel-national/