
Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, parlamentarul PMP Marius Pașcan a dezvăluit un răspuns oficial al MAE în urma unei interpelări adresată de Pașcan.
Deputatul PMP de Mureș s-a arătat îngrojorat cu privire la cultul personalității criminalului de război Wass Albert promovat în România de o asociație din Ungaria.
„ȘOCANT!
În urma interpelării mele, Ministerul Afacerilor Externe își exprimă îngrijorarea față de unele acțiuni ale Guvernului Ungariei, pe teritoriul României, interpretabile din punct de vedere al caracterului xenofob și antisemit
Am adresat o interpelare Ministerului de Externe, ministrului Teodor Meleșcanu, incriminând faptul că ,,în inima României, se promovează periculos cultul unui criminal de război”. În acest sens, arătam că, sub genericul „Serile Wass Albert”, Asociația PANNONICUM din Ungaria a anunțat organizarea unui turneu de concerte la Târgu-Mureș și Brâncovenești (județul Mureș), Odorheiu Secuiesc și Cluj Napoca. Organizatorii susțineau că turneul este promovat cu ocazia împlinirii a 110 ani de la nașterea lui Wass Albert iar scopul asociației este, dincolo de „cultivarea valorilor naționale ungare, prezentarea glorioasă a trecutului și, mai mult, a episoadelor furtunoase ale epocii” prin intermediul „rockului istoric”.
Wass a fost condamnat pentru crime de război și împotriva umanității, fiind un scriitor notoriu pentru manifestările sale antisemite, antiromânești, în calitate de reprezentant al partidului fascist ungar „Crucile cu săgeți”. Legislația României sancționează penal cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și crime de război, precum și promovarea simbolurilor, ideilor, concepțiilor și doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
La interpelarea mea, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a răspuns că ,,din perspectiva reabilitării scriitorului Albert Wass de către autoritățile din Ungaria, menționez că acest subiect s-a aflat pe agenda bilaterală, Ministerul Afacerilor Externe tratând cu deosebită seriozitate procesul amplu de promovare a scriitorului Albert Wass de către autoritățile de la Budapesta care încearcă să acrediteze ideea că acesta este un patriot și o victimă a regimului comunist din România și Ungaria.
În dialogul bilateral cu Ungaria, partea română și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea față de unele acțiuni ale guvernului ungar, interpretabile din punct de vedere al caracterului xenofob și antisemit, precum revigorarea cultului scriitorului Wass Albert în Ungaria.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe urmărește situațiile care aduc atingere ordinii constituționale din România, precum și drepturilor sau libertăților cetățenilor români și, în dialogul bilateral cu Ungaria dar și la nivel public, formulează constant reacții corespunzătoare și adoptă atitudini pro-active.
În acest sens, în dialogul diplomatic bilateral româno-ungar, sunt reiterate constant așteptările României ca oficialii ungari să respecte în conduită și declarații cadrul politico-juridic al relației bilaterale și să aibă în vedere evitarea interferării cu ordinea constituțională și afacerile interne ale României.”
FOTO: Teodor Meleșcanu, OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Gheorghe Feldiorean says:
De când a fost pus la mae meleșcanu doarme, nu va văzut nicio reacție promptă în nicio problemă indiferent din ce parte a venit și în special la atacurile xenofobe sau rasiste din parte ungariei.Are ginere ungur? se vede !
Catalin says:
Ministerul Adormirii Eterne s-ar cutremura şi ar fornăi măcar numai dacă li s-ar comunica tuturor angajaţilor că urmează să fie spânzuraţi a doua zi dimineaţă! Dar asta numai pentru a întreba dacă trebuie să aducă frânghia şi săpunul de acasă…ca în bancul cu Ceauşescu şi Congresul. Ruşine dinozaurului Meleşcanu şi 90% din slujbaşi pentru veniturile primite pentru deserviciile aduse României!