UDMR, solidară cu conducerea Teatrului „Andrei Mureșanu”. Cât de românesc mai este singurul teatru românesc din județele Covasna și Harghita?

Distribuie acest articol!

Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, liderul UDMR Tamás Sándor, binecunoscut opiniei publice pentru acțiunile sale prodund antiromânești, și-a declarat public solidaritatea față de Teatrul Andrei Mureșanu (TAM), care de 1 Decembrie, la premiera spectacolului „Nu chiar 1918”, a fost scena unui protest.

Vezi și Precizări despre protestul de la Teatrul ,,Andrei Mureșanu” din Sfântu-Gheorghe din data de 1 Decembrie  

Aș vrea să îmi exprim solidaritatea cu Teatrul Andrei Mureșanu, cu doamna director Popa Anna Maria și cu toți membrii activi ai acestui centru cultural, pentru că, după cum știți și dumneavoastră, din păcate nu am scăpat, nici anul ăsta de provocări de 1 Decembrie. S-a schimbat însă destinatarul, într-adevăr, acum, de data asta, fiind Teatrul Andrei Mureșanu, una dintre instituțiile de bază de cultură a comunității românești și nu numai, din județul Covasna. Deși nu este o instituție în subordonarea Consiliului Județean Covasna, am avut mai multe proiecte împreună și o cunosc personal și pe doamna director, avem o relație foarte corectă și sunt mâhnit de ceea ce s-a întâmplat chiar de Ziua Națională. Aș vrea să îmi exprim solidaritatea cu trupa teatrului, care în ultima perioadă a avut proiecte care vizează buna-conviețuire dintre cele două comunități”, a declarat Tamás Sándor joi, într-o conferință de presă, citat de portalul covasnamedia.ro.

Declarația liderului UDMR Tamas Sandor ne arată de fapt cine conduce Teatrul „Andrei Mureșanu” și cui servește de fapt această instituție de cultură cu nume românesc dar care numai românilor din județul Covasna nu le servește.

Vezi și Am fost agresat și amenințat de soțul directoarei Teatrului „Andrei Mureșanu” chiar în incinta instituției

Adevărul este că strategia UDMR pentru singurul teatru românesc din județele Covasna și Harghita este una genială. În sens rău, nu bun. Ce sens avea ca UDMR să acționeze pentru desființarea Teatrului „Andrei Mureșanu” (lucru pe care și-l dorește foarte mult) pentru ca mai apoi să fie acuzată de români că distruge singurul teatru românesc din cele două județe populate majoritar de maghiari? Mai bine îl lasă să supraviețuiască, unge o conducere loială și îl transformă într-o instituție multiculturală, străină de cultura românească.

Numită în urmă cu trei ani la conducerea Teatrului „Andrei Mureșanu” în urma unui concurs (îhî, da, da!), managerul Anna Popa are impresia fermă că ar fi ocupat vreodată această funcție fără binecuvântarea liderilor locali ai UDMR, Tamas Sandor și Antal Arpad. Popa chiar are impresia că toată lumea e proastă iar ea și echipa ei s-au retras la Sfântu Gheorghe după ce s-au plictisit să facă artă la Holywood. Sigur, când a fost vorba despre postul de director al Bibliotecii Județene Covasna, Tamas Sandor nu concepea ca acesta să nu fie ocupat de un etnic maghiar. Când a venit vorba despre conducerea teatului românesc, Tamas Sandor e foarte încântat de faptul că la conducerea TAM a ajuns o doamnă care vorbește doar în limba maghiară (spun gurile rele!) când ajunge pe la primărie cu treabă.

Vezi și REVOLTĂTOR. De Ziua Națională, singurul teatru românesc din Covasna și Harghita pune în scenă o COMEDIE în care se vorbește despre corupție și șantaj

Încet dar sigur, Teatrul „Andrei Mureșanu” a ajuns o instituție românească doar cu numele. În locul culturii românești, instituția a ajuns să promoveze multiculturalismul, servind în fapt intereselor liderilor UDMR. Își imaginează cineva că Teatrul Tamasi Aron din Sfântu Gheorghe promovează altceva decât cultura maghiară? Bineînțeles că nu. În schimb, conducerea TAM consideră că teatrul românesc din Sfântu Gheorghe este prea mic ca să promoveze cultura românească așa că promovează „dialogul intercultural” cu piese ale unor dramaturgi maghiari.

În urma unei discuții pe acest subiect pe care am avut-o cu un bun prieten foarte activ în zona culturală am decis să solicit conducerii TAM să-mi comunice ce activități specifice a avut TAM cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Zilei Imnului, Zilei Drapelului, Zilei Naționale a României în perioada anilor 2010-2018, defalcat pe fiecare an și pe fiecare sărbătoare în parte. Răspunsul este cât se poate de edificator. Nimic. Zero. Nada. Nicio manifestare culturală cu ocazia unor zile importante. Doar multiculturalism. 

Se naște așadar întrebarea firească: cât de românesc mai este singurul teatru românesc din județele Covasna și Harghita?

Sunt activ în zona societății civile românești din cele două județe de vreo 20 de ani. Îi cunosc pe toți și știu cine se implicpă și cine nu. Știu cine apără interesele comunității românești și cine face jocurile liderilor UDMR. Este de notorietate faptul că actuala conducere și actorii TAM nu participă la nicio manifestare a societății civile românești. Nu i-am văzut niciodată la Ziua Națională, la Festivalul de colinde, la Zilele Nicolae Colan sau la vreo adunare a Forumului Civic. Foarte bine. Este alegerea lor.

Doar că, pentru a ne lămuri cât se poate de clar ale cui interese le servește conducerea TAM, liderul UDMR Tamas Sandor le sare în apărare. Practic, tatăl spiritual își apără copii. Nu-i nimic ilegal sau grav aici. Doar că e bine să știm cu toții cine suntem și cui servim.

P.S.: Aștept cu interes momentul în care Teatrul Tamasi Aron din Sfântu Gheorghe va pune în scenă o comedie despre 15 martie 1848. Sau poate cei de acolo nu sunt și ei multiculturali?

FOTO: Anna Popa, managerul TAM, romanianactors.com, Tamas Sandor, președintele UDMR Covasna, eurocom.wordpress.com

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.


  1. Dane,
    cred ca sunteti ortodox da?
    ei bine, nu stiti ca teatrele sunt ale diavolilor?
    sunt pt a batjocori lumea si a face scenarii false puse in zacusca cu putin adevar , dar modificat dupa placul spectacolului! deci invatati-va de la Sf. Ioan Gura de Aur, ca teatrele sunt paganesti! nu o sa afle omul nimic bun acolo, niciodata, decat sa-si satisfaca vreo pofta de a trece timpul distrat , dar nicidecum pt. a folosi timpul pretios pt a aduce închinare si multumire Celui Ce ne-a creat.
    teatrele is pierdere de vreme ca de altfel si teatrul modern din ecranul televizorului. toate acestea pt crestinism sunt desertaciunea desertaciunilor.
    bine ar fii sa ne folosim putinul timp care il avem ( 50-60-70 ani) pt a face faptele evanghelice ortodoxe, si sa apucam sa ne imprietenim cu Sfintii ca sa nu ne gaseasca ceasul mortii fara rod!
    Doamne ajuta!

  2. Infestarea institutiiilor de cultura romanesti de catre udmr are ca scop purificarea etnica in aceste doua judete …. E un fel de … hotul striga hotul … Se pretind discriminatii dar tocmai ei sunt cei care discrimineaza. Ca sa ma rezum doar la atitudinea conducerii TAM … nu stiu !?… parerea mea este ca acestor oameni le este pur si simplu frica … ei simt ca au fost abandonati de cei ce ar fi trebuit sa-i protejeze iar acum nu fac decat sa se imbrace in sac si sa-si puna in cap cenusa, ca sa faca pe plac ” scrofilor” . Pur si simplu oamenii isi fac meseria … Joaca teatru !

    • Nu le este deloc frică. Sunt complici de-a dreptul.

  3. Discutia nu este daca conceptul de teatru este ceva crestin sau nu.
    D-nul Tanasa demonstraza foarte corect ca unguri isi bat joc de istoria romanilor chiar de ziua lor cu ajutor conducerii acestui teatru “romanesc”, care acum serveste intereselor autoritatiilor locale antiromanesti.

    • ei…daca atata stiu unii…sa-si bata joc… noi nu pierdem nimic , tot români ramanem ,
      îi invitam pe unguri si secui si maghiari sa revina la Ortodoxie precum au fost de la anul 1001 cand s-au increstinat ungurii si erau ortodocsi !
      daca ar fii ortodocsi nu ar mai face chestiile astea de nationalitate impotriva romanilor.
      totul porneste de la papism, papismul e de vina ca ungurii sunt asa! luati-va de cei de la Vatican, acolo-i inceputul rautatii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR