

Zilele trecute aflam despre faptul că Irina Rimes a fost aleasă drept ambasador onorific al Zilei Brâncuși care se sărbătorește astăzi, 19 februarie.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a susținut că a apelat la Irina Rimes pentru a aduce tinerii mai aproape de cultură, iar cântăreața i-a propus ministrului, chiar în timpul conferinței, să îi invite la discuții și pe cei de la 5 Gang, pentru a atrage un public și mai tânăr decât cel pe care îl are ea.
Întrebată cum se va implica, mai exact, Irina Rimes a spus: „Probabil o să postez despre asta. O să vorbesc cu oamenii mei printr-o postare.”
Cântăreața din Republica Moldova a povestit și ce știe ea despre Constantin Brâncuși:
„Eu sunt mai mainstream. De mică am știut de Coloana Infinitului și m-a fascinat. Am fost la Târgu Jiu, am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor.”
„N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura, cu cultura ne-contemporană pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară. În momentul când am început să-l descopăr pe Brâncuși, m-au fascinat lucrările lui că nu reprezentau neapărat cum se numesc. Se numește Poarta Sărutului, dar parcă nu înțelegeam de ce se numește așa”, a povestit Irina Rimes.
Ministerul Culturii a decis chiar să înființeze Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, instituție de cultură deschisă în această dimineață, la ora 10:30, la Târgu Jiu.
Numai că ministrul Bogdan Gheorghiu nu a fost prezent astăzi, de Ziua Brâncuși, la Târgu Jiu, ca o dovadă în plus a lipsei de interes a ministului PNL pentru Constantin Brâncuși.
În realitate, nici autoritățile locale din Târgu Jiu și nici conducerea Ministerului Culturii nu sunt interesate de soarta operelor lui Constantin Brâncuși.
În timp ce lucrările din piatră ale lui Constantin Brâncuși sunt lăsate pradă degradării și nu se găsesc fonduri pentru restaurarea lor, Coloana Infinitului nu beneficiază de iluminat pe timp de noapte (video aici) așa cum ar merita o operă de artă atât de importantă pentru națiunea română.
Prin comparație, acolo unde autoritățile respectă istoria și valorile naționale, operele de artă importante sunt iluminate pe timp de noapte tocmai pentru a marca respectul cuvenit și importanța lor.


FOTO: Coloana Infinitului din Târgu Jiu nu beneficiază de iluminat public pe timp de noapte / www.gorjnews.ro
DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Sasu Maria says:
Eu vreau să știu ce pregătire are ministrul Culturii , un individ care a ajuns în acestă funcție fără competențe profesionale. Nu a văzut casa marelui sculptor din Hobița care a căzut, este o ruină, nu a fost la Tg. Jiu să vadă Coloana infinitului. Ce caută acest individ într-o asemenea funcție. Rușine, demisia și mergi la școală. Eu i-am văzut mormântul din cimitirul Monparnasse din Paris, îngrijit de francezi. La noi totul ruină, RUȘINE PRIMĂRIA TG. JIU , RUȘINE MINISTERUL CULTURII de ce mai existați dacă nu faceți nimic.