
Potrivit Agerpres, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat după consultările de joi de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis că a mai adus în discuţie şi cazul primarului din Corund, Harghita, care a fost amendat pentru că ar fi pus o inscripţie bilingvă pe primărie.
„Am mai adus un subiect în discuţie, fără să aştept un răspuns de la domnul preşedinte, nici nu se poate da un răspuns, fiindcă este vorba despre o decizie a Curţii de Apel de la Târgu Mureş. Doar l-am informat pe preşedinte, nu ştiu dacă cunoştea situaţia de la Corund, din judeţul Harghita, unde primarul a primit o amendă de 80.000 de euro, o sumă foarte mare, disproporţională cu orice faptă administrativă, pentru inscripţia bilingvă de pe frontispiciul primăriei. Eu cred că este o măsură absolut disproporţională şi o decizie incorectă şi faţă de primar, şi faţă de comunitate, dar şi faţă de legislaţia care permite inscripţiile bilingve în localităţile unde trăiesc minorităţi etnice în proporţie de peste 20%”, a arătat acesta.
Cu privire la acest subiect președinte ADEC, Dan Tanasă, face următoarele precizări: „Asociația pe care o conduc este cea care a demarat acțiunea legală împotriva primarului UDMR din Corund care a încălcat legea. Faptul că primarul UDMR din Corund încalcă legea a fost stabilit, definitiv, de instanța de judecată, nu de președintele ADEC. Mai departe, instanța de judecată și nu președintele ADEC a decis amendarea primarului UDMR din Corund. Domnul Kelemen Hunor face afirmații mincinoase cu privire la acest caz cu scopul de a incita la ură comunitatea maghiară din România împotriva mea și a sistemului judiciar din România. În realitate, primarul UDMR din Corund a fost amendat de instanță pentru refuzul de a pune în executare o sentință definitivă, nu pentru că ar fi amplasat o inscipție bilingvă pe primărie. Inițial, primarul UDMR din Corund a amplasat pe primărie o inscripție specifică sistemului administrativ din Ungaria. ADEC l-a acționat în judecată pe primar iar instanța l-a obligat pe edilul UDMR să îndepărteze inscripția în limba maghiară „Kozseghaza” de pe primărie. Pentru că primarul a refuzat să facă acest lucru, instanța l-a amendat pe primar și l-a obligat să plătească penalități către ADEC. Dacă primarul ar fi amplasat pe primărie inscripția în limba maghiară „Polgarmesteri Hivatal” atunci ar fi acționat legal. Dar pentru că nu a făcut asta va suporta consecințele legale. Mai mult, dacă punea în executare sentința definivă în termen legal nu plătea niciun leu amendă. În România punerea în executare a sentințelor definitive este obligatorie pentru toți cetățenii, indiferent de etnie, chiar și pentru cetățenii români de etnie maghiară. Condamn cu vehemență acțiunile iresponsabile ale liderului UDMR, Kelemen Hunor, care incită la ură interetnică împotriva mea și face afirmații menite să afecteze independența justiției din România. Domnia legii este sfântă oriunde în Europa. Așa trebuie să fie și în România”.
FOTO: Dan Tanasă, foto de Florin Eșanu
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Gheorghe says:
dizolvareaudmr.blogspot.com