
În urma unei sesizări a Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), instituția condusă de UDMR-istul Csaba Asztalos Ferenc a emis o nouă hotărâre prin care constată faptul că impunerea cunoașterii limbii maghiare pentru participarea la concursul pentru ocuparea postului de secretar al comunei Sântimbru, jud. Harghita, nu este discriminatorie la adresa cetățenilor români care nu cunosc limba maghiară.
Prin Hotărârea nr. 283/10.06.2015 CNCD a stabilit că primarul UDMR din Sântimbru, Kencse Elod, nu i-a discriminat pe români atunci când a impus cunoașterea limbii maghiare, nivel avansat, ca și condiție de participare la concurs. Cerințele primarului UDMR din Sântimbru au fost girate și de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, condusă tot de un UDMR-ist (detalii aici).
CNCD a ales în mod ticălos și evident interesat să ignore o sentință definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Într-o speță similară, cu privire la impunerea cunoașterii limbii maghiare pentru ocuparea postului de secretar al comunei Valea Crișului, instanța a decis că este vorba de discriminare pe criterii etnice a românilor nevorbitori ai limbii maghiare.
În decizia nr. 1438/2014 ÎCCJ reține faptul că nu se poate ”…justifica în mod obiectiv cunoașterea limbii maghiare ca și cerință ocupațională, într-un stat în care raporturile dintre cetățeni și autoritățile publice se desfășoară în limba română, ca și limbă oficială (art. 13 din Constituție)…” (detalii și documente aici).
Dovident încă odată că este un adevărat instrument de epurare etnică a românilor din județele Covasna și Harghita, instituția condusă de UDMR-istul Csaba Asztalos Ferenc și-a însușit teoria șovină promovată de organizațiile extremite maghiare, inclusiv de UDMR, că românii din zonă trebuie să vorbească limba populației majoritare, maghiarii: ”Colegiul Director este de opinie că, funcția de secetar al comunei Sântimbru, este o funcție care implică relaționarea cu toți cetățenii comunei, fiind necesară și cunoașterea limbii maghiare, respectiv a locuitorilor cetățenilor majoritari” (documentul mai jos).
Nu poți face astfel de afirmații într-un document al CNCD, având în vedere decizia definitivă a instanței care te contrazice, decât dacă singura politică a CNCD este epurarea etnică a românilor din zonă.
FOTO: Președintele CNCD, Csaba Asztalos Ferenc, dolce-sport.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell