
Într-un nou dosar pe care l-am deschis împotriva CNCD pentru a anula o nouă hotărâre aberantă și abuzivă emisă de CNCD împotriva mea, a Fundației Adevărul Harghitei și a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (dosar nr. 438/64/2019 la Curtea de Apel Brașov), CNCD refuză pur și simplu să se prezinte în instanță sau să pună la dispoziția instanței dosarul în care a emis hotărârea atacată.
Față de atitudinea CNCD, instituție publică condusă de UDMR-istul Csaba Ferenc Asztalos, instanța a dispus la ultimul termen o măsură extremă, menită să asigure o bună desfășurare a procesului, respectiv citarea CNCD sub sancțiunea aplicării amenzii.
Astfel, la termenul din 24 octombrie a.c. instanța „În baza art. art.22 Cod procedură civilă, din oficiu, apreciază necesar citarea pârâtului Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu menţiunea „sub sancţiunea aplicării amenzii prev.de art.187 pct.2 lit.f cod procedură civilă în caz de neconformare şi comunicarea înscrisurilor dispuse prin rezoluţia din data de 12.08.2019 respectiv de a prezenta materialului probator ce a stat la baza emiterii Hotărârii CNCD nr.444 din 17.07.2019 va acorda un termen de judecată pentru data de 05.12.2019” (detalii aici).
Măsura luată de instanță probează faptul că instituția condusă de Csaba Asztalos Ferenc acționează cu rea-credință și urmărește să împiedice înfăptuirea actului de justiție.
FOTO: Președintele CNCD, Csaba Asztalos Ferenc, editiadedimineata.ro
DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Amfion says:
Da, e tare aceasta actiune, caci deja se cred politie a statului unguresc.
Constantin says:
Astia nu stiu de vorba buna….o dovedesc in repetate randuri