

Documentele depuse de Horia Grama la Camera Deputaților par să dovedească un politician posibil agramat, dacă ne luăm după multitudinea de greșeli făcute de acesta în cererea privind candidatura sa.
Astfel, Horia Grama informează în cererea sa faptul că „prin prezenta î-mi depun candidatura” pentru ca mai apoi să scrie cuvântul curriculum cu un singur „r” (ulterior l-a înghesuit și pe cel de-al doilea). Mai jos, în cuprinsul cererii, aflăm că Grama depune împreună cu cererea sa și un cazier „judicial”. Nici la despărțirea în silabe a cuvintelor Grama nu stă foarte bine, după cum ne arată în cererea sa în cazul cuvântului „apartene-nța”.

În 2016, după 8 ani de mandat de deputat de Covasna, Grama și-a pierdut locul în Parlament. PSD a avut însă imediat grijă de el și l-a numit la conducerea Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR), funcție din care a fost demis în decembrie 2019.
Nu reiese foarte clar însă, cum anume Horia Grama este liderul PSD Covasna în condițiile în care acesta nu are nici domiciliul și nici locul de muncă în județul Covasna. Așadar, se pare că liderul oragnizației PSD Covasna ocupă această funcție ilegal de vreme ce domiciliul său este în județul Brașov iar ultimele locuri de muncă au fost în municipiul București. Practic, Horia Grama nu are absolut nicio legătură cu județul Covasna, acesta fiind probabil și motivul pentru care în ultimii patru ani nu a avut nicio conferință de presă și nicio vizită publică vizibilă în care să activeze în folosul partidului care atât de generos îl susține în tot felul de sinecuri plătite gras din bani publici.
Horia Grama ocupă de ani de zile funcția de președinte al PSD Covasna fără să aibă niciun merit politic, sabotând în mod sistematic imaginea PSD în județul Covasna prin lipsa de implicare atât în viața politică a județului cât și prin lipsa implicării sale în problemele comunității de români din Covasna.
Mai mult, de fiecare dată când putea să reacționeze public ca lider al PSD Covasna, să puncteze politic și să vină în sprijinul românilor din Covasna, Horia Grama a tăcut complice și laș, făcând de fiecare dată jocurile UDMR (exemple aici, aici, aici și aici).
Lipsa de implicare politică a liderului PSD Covasna în viața politică a județului și cârdășia cu UDMR a fost remarcată inclusiv de intelectualii din județ și de personalități marcante care sunt implicate în viața publică din România, cum este și cazul distinsului profesor universitar Petre Țurlea (detalii aici).
Deși este în politică de mai bine de două decenii, activitatea politică a lui Horia Grama este inexistentă. De numele său nu se leagă niciun proiect legislativ important, nu s-a remarcat niciodată pe o temă de interes public (Grama s-a remarcat în 2015 când a propus un amendament la o lege pentru a permite fumatul în ambulanțe, detalii aici). Una din marile sale „performațe” politice a fost să piardă Primăria Întorsura Buzăului în 2016.
Potrivit art. 23 alin. 3 litera d din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, candidații pentru postul de membru în Colegiul Director al CNCD trebuie să aibă „o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării”. În realitate, Horia Grama nu a avut niciodată o activitate în domeniul combaterii discriminării. Ba mai mult, acesta a tăcut de fiecare dată complice în zecile de cazuri în care CNCD a constatat discriminarea pe criterii etnice a românilor din județele Covasna și Harghita.
Să susții într-o funcție publică un personaj doar pentru că este membru de partid în condițiile în care nu a făcut absolut nimic pentru partid timp de ani de zile este ilogic și complet lipsit de viziune politică. De când a preluat conducerea filialei PSD Covasna, Horia Grama a îngropat pur și simplu social-democrația în județ prin neimplicarea sa în activitatea de partid (despre implicarea în viața județului nici nu mai poate fi vorba pentru că lipsește cu desăvârșire). Electoratul PSD din județul Covasna a fost abandonat, filiala PSD Covasna existând doar pentru a împarte ciolanul după alegeri.
FOTO: Horia Grama/stireazilei.com
DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell