Va primi UDMR-istul Csaba Asztalos, promotor al separatismului pe criterii etnice, un nou mandat de 5 ani la conducerea CNCD? CNCD este instituția statului român sau instituția UDMR?

June 29, 2020 •opinie •Views: 173

Surse parlamentare afirmă că UDMR-istul Csaba Ferenc Asztalos va primi un nou mandat de 5 ani la conducerea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Asztalos este membru CNCD din 2002 și conduce instituția din 2005.

Citește și EXCLUSIV. CNCD, condus de UDMR-istul Csaba Asztalos Ferenc, a încălcat LEGEA

UDMR-istul Csaba Ferenc Asztalos candidează pentru un nou mandat de președinte al CNCD, după 15 ani în care a ocupat această poziție cu votul Parlamentului.

Deși este demnitar al statului român, numit de Parlamentul României, Csaba Ferenc Asztalos se comportă și acționează ca un demnitar al Ungariei. În locul discreției și al echidistanței cu care ar trebui să acționeze un demnitar numit de Parlamentul României, Asztalos utilizează aroganța specifică mai degrabă unui grof stăpân peste o feudă.

Asztalos este un susținător înfocat al separatismului pe criterii etnice al așa-zisului ținut secuiesc. Deși e demnitar al statului și ar trebui să manifeste discreție, Asztalos susține public autonomia teritorială pe criterii etnice pentru care acționează UDMR și care este suținută de Ungaria (detalii aici și aici).

Citește și Pictorul Paul Hitter, etnic maghiar, către șefulul CNCD, UDMR-istul Asztalos Csaba: „Ești o rușine pentru mine ca minoritar maghiar”

Asztalos, demnitar al statului român, a preluat și a propagat în spațiul public fake-news-ul inițiat de UDMR în cazul primarului UDMR din Ditrău (detalii aici). Deși este un demnitar român, numit de Parlament, și ar fi trebuit să se abțină de la afirmații publice părtinitoare, Asztalos a acționat în acest caz ca un politruc UDMR și ca un demnitar al Ungariei, propagând în mod iresponsabil un fake-news abject.

Citește și CAZUL DITRĂU. Alianţa Maghiară din Transilvania solicită demisia președintelui CNCD, Csaba Asztalos

Prin acțiunile sale publice, Asztalos se face vocea Budapestei la București, după cum a dovedit-o și la începutul acestui an într-un interviu (detalii aici).

Sub conducerea lui Asztalos, CNCD este utilizat ca mijloc de epurarea etnică a românilor din Covasna și Harghita. Deși a emis deja câteva zeci de decizii prin care a constatat un adevărat proces de epurare etnică a românilor din Covasna și Harghita și deși este obligat legal să ia măsuri pentru a stopa acest proces, CNCD-ul condus de Asztalos refuză să acționeze în interesul populației românești din cele două județe discriminată chiar de către colegii de partid ai lui Asztalos (detalii aici și aici).

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), UDMR-istul Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit în funcție de Parlament, a participat în data de 21 ianuarie 2020 la ceremonia organizată în Ambasada Ungariei cu ocazia decorării lui Lucian Boia (detalii aici). Asztalos nu a explicat public care este motivul pentru care se afla acolo la un eveniment care viza o persoană particulară. Motivul este însă evident pentru cei care i-au urmărit activitatea.

Citește și EXCLUSIV. ÎCCJ anulează DEFINITIV o hotărâre CNCD prin care am fost amendat cu 2000 de lei pentru discriminarea maghiarilor/CNCD, obligată să-mi plătească cheltuieli de judecată

Rămâne să vedem dacă PSD și PNL vor acorda votul UDMR-istului Csaba Asztalos. Votul PSD și PNL în acest caz ne va arăta dacă CNCD este instituția statului român sau este instituția UDMR.

FOTO: Președintele CNCD, Csaba Asztalos Ferenc, editiadedimineata.ro

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Tags: , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

One Response to Va primi UDMR-istul Csaba Asztalos, promotor al separatismului pe criterii etnice, un nou mandat de 5 ani la conducerea CNCD? CNCD este instituția statului român sau instituția UDMR?

  1. Georgian says:

    Sunt cumva la guvernare udmr- istii ? Cum poate fi reales un maghiar la conducerea unei instituții din Romania ,daca acesta nu cunoaste Contitutia , care spune ca Romana este un stat unitar si indivizibil !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Va primi UDMR-istul Csaba Asztalos, promotor al separatismului pe criterii etnice, un nou mandat de 5 ani la conducerea CNCD? CNCD este instituția statului român sau instituția UDMR?"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/va-primi-udmr-istul-csaba-asztalos-promotor-al-separatismului-pe-criterii-etnice-un-nou-mandat-de-5-ani-la-conducerea-cncd-cncd-este-institutia-statului-roman-sau-institutia-udmr/